Istoria diecezei de Timișoara

Anul 1030. Pentru anul 1030 Analele de la Bratislava (Pozsony/Preßburg) menţionează consacrarea Sfântului Gerard ca episcop. Acesta este practic actul de naştere al vechii Dieceze de Cenad. Întemeietorul diecezei a fost Sfântul Ştefan, primul rege creştin al Ungariei, rege care îl va numi pe Gerard în anul 1030 în demnitatea de episcop al nou întemeiatei dieceze.
Este cunoscut faptul că Gerard era preot şi călugăr benedictin, de origine din Veneţia-Murano, înainte de a fi numit episcop, datorita erudiţiei sale dobândite în mănăstirile şi şcolile ordinului său călugăresc, a activat ca educator al sfântului Emeric, fiul şi moştenitorul Sfântului Stefan. Vita Sancti Gerardi, o foarte importantă sursă de informaţii istorice, ne prezintă strădaniile Sfântului Gerard pentru încreştinarea locuitorilor Diecezei sale, precum şi măsurile de organizare luate sub episcopatul său. Este organizat Capitlul Catedralei de Cenad, primii canonici fiind concomitent şi profesori pentru tinerii ce studiau în nou înfiinţata şcoală teologică, prima de acest fel de pe teritoriul de astăzi al ţării noastre. Cenadul cunoaşte în această epocă, existenţa unei reşedinţe episcopale, a unui Capitlu Catedral, a unei Şcoli Teologice, precum şi a două mănăstiri supuse Sfântului Gerard.
Sfântul Gerard, va înfiinţa în teritoriul dintre Mureş, Tisa, Du-năre şi Carpaţi mai multe parohii, ridicând biserici şi botezând numeroşi păgâni. Pe lângă opera de predicare şi de organizare a noii dieceze, ne este cunoscut faptul că Sfântul Gerard este şi autorul mai multor opere teologice. Vicisitudinea veacurilor a făcut ca doar o singură lucrare să ni se păstreze până în prezent. Opera poartă titlul Deliberatio Gerardi Morisenae Aecclesiae Episcopi Hymnum Trium Puerorum ad Isingrimum Liberalem şi se află în fondurile Bibliotecii Naţionale din München, purtând signatura CLM 6211.
Anul 1046. Sfârşitul vieţii Sfântului Gerard din Cenad va fi unul tragic, în el reflectându-se situaţia politică a regatului medieval maghiar din faza sa timpurie. Astfel, în anul 1046, într-o perioadă tulbure din punct de vedere politic, episcopii ţării se vor aduna la Buda pentru a-l întâmpina pe noul rege al Regatului Maghiar.
În data de 24 septembrie 1046, după ce a celebrat împreună cu ceilalţi episcopi Sfânta Liturghie şi au pornit cu toţii la drum, Gerard este prins de rebeli şi aruncat de pe colina care azi îi poartă numele: Gellért-hegy (Muntele Sfântului Gerard). Trupul Sfântului Gerard, care a suferit moartea de martir pentru convingerile sale a fost mutat în anul 1053 la Cenad în vechea sa Catedrală. El a fost aşezat într-un sarcofag simplu de piatră, piesă păstrată până azi şi venerat ca o importantă relicvă rămasă urmaşilor săi spirituali, peste veacuri. În anul 1083 Gerard este ridicat de Biserică la cinstea altarelor.
Anul 1241. Timpurile s-au dovedit aspre cu moştenirea lăsată de Sfântul Gerard. Prima mare distrugere prin care Dieceza a trecut a fost pustiirea tătară din anul 1241. Oraşul episcopal Cenad a fost trecut prin foc şi sabie, nenumăraţi creştini ucişi, mănăstirea şi biblioteca episcopală distruse prin incendiere.
Este meritul episcopului Blasius, urcat pe tronul episcopal în anul 1243, de a fi un al doilea întemeietor al diecezei. Din ruine, foamete şi distrugere el va reclădi catedrala, bisericile, mănăstirile şi reşedinţa episcopală de la Cenad.
Astfel, între anii 1333-1337 emisarii papali aflaţi pe teritoriul diecezan au putut număra pe lângă importantul Capitlu Catedral şi un număr de 250 de parohii reunite într-un număr de şapte arhidecanate.
Anul 1514. Secolul al XVI-lea va aduce cu sine noi distrugeri şi suferinţe pentru creştini şi implicit pentru Dieceza de Cenad. Astfel, în timpul răscoalei ţărăneşti conduse de Gheorghe Dozsa, răsculaţii îl vor ucide în anul 1514 în apropiere de Nădlac pe episcopul de atunci Nicolaus de Csák.
Anul 1526. După doar doisprezece ani de la acest nefericit eveniment, la 29 august 1526, episcopul de Cenad Francisc Csahol, va cădea alături de rege şi de magnaţii tării, pe câmpul de luptă de la Mohács. Vor mai trece însă circa douăzeci şi şase de ani până când Banatul şi întreg teritoriul diecezan vor intra sub nefasta dominaţie a semilunii otomane.
Anul 1552. Stăpânirea otomană instaurată în Banat, la sfârşitul lunii iulie a anului 1552 prin căderea în mâinile turcilor a oraşului Timişoara, va aduce cu sine distrugerea tuturor instituţiilor diecezane, a majorităţii bisericilor şi mai ales uciderea şi ducerea în robie a credincioşilor ei. Foarte puţine biserici vor supravieţui celor 164 de ani de dominaţie otomană. Episcopii de Cenad vor continua să îşi desfăşoare activitatea pe toată durata ocupaţiei otomane în cadrul capitlurilor catedralelor din nordul şi vestul Ungariei. Singurii clerici toleraţi de otomani, pe teritoriul Diecezei în secolul al XVII-lea, vor fi franciscanii şi iezuiţii, călugări care puteau fi întâlniţi în centre precum Timişoara, Lipova, Radna, Caransebeş sau Caraşova.
Anul 1716. Secolul al XVIII-lea va lăsa să se întrezărească zorii unui nou început pentru vechea Dieceză din Cenad. Prin eliberarea de sub turci a Timişoarei în anul 1716 şi a întregului teritoriu diecezan de către trupele prinţului Eugeniu de Savoya, s-au creat premisele reorganizării diecezei. Astfel, episcopul Ladislaus de Nádasd îşi va alege ca sediu episcopal oraşul Szeged unde va reactiva Capitlul Catedral şi de unde va întreprinde mai multe vizite în Dieceză. Parohii vechi sunt acum reînfiinţate, altele noi iau fiinţă. Călugării iezuiţi deschid o şcoală în Timişoara în reşedinţa lor şi se implică activ, alături de franciscani în viaţa spirituală a diecezei.
Anul 1732. În timpul episcopului Adalbert von Falkenstein, scaunul episcopal este mutat de la Szeged la Timişoara. După opt ani, în 1740 Capitlul va fi mutat la rândul său în noul oraş episcopal.
Anul 1736. La data de 5 august 1736 episcopul Adalbert von Falkenstein aşează piatra de temelie a unei noi catedrale pentru Dieceza de Cenad. Construcţia Catedralei se va bucura de înaltul patronaj al împăraţilor Carol al VI-lea şi Maria Theresia. Ridicată într-un splendid stil baroc, catedrala cunoscută timişorenilor sub numele de „Domul” este şi în prezent prima biserică a diecezei noastre, Catedrala Diecezei Romano-Catolice de Timişoara.
Anul 1739. După primele colonizări realizate mai ales cu credincioşi catolici de origine germană, vin în Banat şi bulgarii de confesiune romano-catolică. Element deosebit de interesant în peisajul multietnic bănăţean, bulgarii catolici plecaţi din Bulgaria datorită persecuţiilor religioase la care au fost supuşi, se vor aşeza în localităţile: Vinga, Kikinda Mică (Lovrin) şi Dudeştii Vechi unde vor întemeia parohii puternice. Împreună cu ei a venit şi episcopul bulgar, călugărul franciscan Nicolaus Stanislavich. El va ocupa scaunul vacant al Diecezei de Cenad în calitate de episcop diecezan între anii 1739-1750.
Anul 1754. Episcopul Franz Anton Engl zu Wagrain celebrează prima Sfântă Liturghie în Domul încă neterminat. Tot acest episcop va pune şi piatra de temelie a unei noi biserici pentru locul de pelerinaj de la Maria Radna în anul 1756, pentru ca după unsprezece ani să binecuvânteze noua biserică şi să mute personal în mod solemn icoana făcătoare de minuni în noua biserică de pelerinaj.
Anul 1806. Episcopul Ladislaus Kőszeghy va deschide în anul 1807 primul seminar teologic al timpurilor moderne pentru Dieceza de Cenad. Tot acest episcop a consacrat în mod solemn în anul 1804 şi Domul, Catedrala Diecezei de Cenad, abia în acest an definitiv terminată.
Anul 1841. Eruditul episcop Joseph Lonovics va înfiinţa în anul 1841 o facultate de filosofie şi una de drept, primele din istoria oraşului Timişoara. Dorinţa sa era de a înfiinţa astfel prima universitate din oraşul nostru episcopal.
Anul 1857. Începând cu acest an sunt prezente la Timişoara Surorile de Notre Dame, renumitele educatoare a mai multor generaţii de tinere catolice nu numai din întreg Banatul, ci şi din întreaga dieceză.
Anul 1919. Sfârşitul Primului Război Mondial va aduce cu sine împărţirea teritoriului vechii Dieceze de Cenad în trei părţi diferite. Astfel, 33 de parohii şi orasul Szeged vor rămâne în Ungaria, unde din 1923 se va afla şi episcopul cu titlul „de Cenad”. Acest teritoriu va fi reorganizat în 1982 în Dieceza de Szeged – Csanád. O a doua parte a teritoriului diecezan va reveni Regatului Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, cu 64 de parohii, având centrul la Becicherecul Mare (azi Zrenjanin), teritoriul organizat din anul 1988 în Dieceza de Zrenjanin. Cea mai mare parte a teritoriului vechii dieceze revine Regatului României, teritoriul numărând 163 de parohii cu centrul la Timişoara.
Anul 1923. Partea vechii Dieceze de Cenad de pe teritoriul României este organizată la 17 februarie 1923 într-o Administratură Apostolică cu sediul la Timişoara, canonicul Augustin Pacha devine cu aceasta dată Administrator Apostolic. Tot în acest an, ultimul episcop de Cenad, Dr. Julius Glattfelder părăseşte definitiv Timişoara.
Anul 1930. La data de 5 iunie 1930 Administratura Apostolică de Timişoara este ridicată la rangul de dieceză. Episcopul titular de Lebedo, Dr. h. c. Augustin Pacha devine primul episcop diecezan cu titlul de Timişoara.
Anul 1948. Dieceza de Timişoara este degradată la rangul unui decanat (protopopiat), activitatea ordinelor religioase călugăreşti şi a asociaţiilor catolice fiind total interzisă. Seminarul teologic, precum şi toate şcolile confesionale catolice sunt confiscate.
Anul 1950. Este arestat episcopul diecezan Dr. h.c. Augustin Pacha împreună cu un număr de 44 de preoţi. Episcopul auxiliar Dr. Adalbert Boros, consacrat în secret la Bucureşti la 12 decembrie 1948 de către nunţiul apostolic Gerald O’Hara, va fi acela care va sta în detenţie timp de treisprezece ani.
Anul 1954. La data de 4 noiembrie 1954, după trei ani de închisoare şi o lungă suferinţă se stinge la Timişoara în vârstă de 84 de ani episcopul diecezan Dr. h. c. Augustin Pacha. Urmaşii săi: Joseph Pless, Iván Frigyér, Konrad Kernweisz şi Ferdinand Hauptmann vor purta titlul de Ordinarius substitutus. Doar Msgr. Sebastian Kräuter va purta titlul de Ordinarius Substitutus ad Nutum Sanctae Sedis.
Anul 1990. Reactivarea Diecezei de Timişoara şi consacrarea unui nou episcop diecezan în persoana Monseniorului Sebastian Kräuter.
Anul 1999. Conducerea Diecezei de Timişoara este preluată de Excelenta Sa Martin Roos, episcop diecezan şi al 90-lea urmaş al Sfântului Gerard.

Claudiu Călin drd.
arhivist diecezan

Știri

Lucrări în atelierul Ursulețului Creativ de Sf. Martin

21 noiembrie, 2017

Lucrări în atelierul Ursulețului Creativ de Sf. Martin

Lucrări de lampioane în Atelierul Ursulețului Creativ cu ocazia sărbatorii Sfântului Martin. Vă...

 
Săptămâna „Să fii mai bun, să știi mai multe!” – Ziua vitezei

17 octombrie, 2017

Săptămâna „Să fii mai bun, să știi mai multe!” – Ziua vitezei

Pe data de 4 octombrie 2017, în a treia zi din săptămâna „Școala altfel”, clasele a XI – a...

 
Situație efective – grupe/clase elevi 2017-2018

11 octombrie, 2017

Situație efective – grupe/clase elevi 2017-2018

Faceți click aici EFECTIVE ELEVI 2017-2018    

 
 

Calendar

« Dec 2017 »
LuMaMiJoViDu
27 28 29 30 1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31