Întâlnirea coordonatorilor şi evaluarea proiectului Comenius “Tradiţii în tranziţie 2011-2013” la Gerhardinum

Între 7-12 iulie 2013 a avut loc la Liceul Teologic Romano-Catolic „Gerhardinum” din Timişoara a treia şedinţă a coordonatorilor proiectului multilateral Comenius „Tradiţii în tranziţie” 2011-2013 în vederea  evaluării activităţilor desfăşurate pe parcursul celor 2 ani.  Şcoala noastră a fost reprezentată de către Zoltán-Iosif Kocsik profesor de religie, Ileana Iakab director, Suciu Cosmina profesor de informatică, Timea Janosi profesoara de limba germană,  Karin Lovasz profesoara de limba română, Aurelia Ihnatiuc profesoara de limba latină şi Marta Mihalca profesoara de chimie şi de religie.

Partenerii noştrii au fost reprezentaţi  de următoarele cadre didactice: Valentin Behrendt (Coordonatorul proiectului) – Staatliches Gymnasium „St. Josef” din Dingelstädt-Germania),  Maria Zolcerova (Coordonator), Zoltan Brezovsky (director), Judita Balikova (profesoara de limba engleză) de la  Základná škola s materskou školou din Hrušov-Slovacia, Merih Sedat Cobanoglu (Coordonator) de la Istek Özel Antalya Yeditepe Ilköǧretim Okulu din Antalya-Turcia şi Eleni Simantidou (Coordonator), Filanthi Koulakou (Profesoara de muzică), Maria Milioni (profesoara de limba engleză) de la  ΓΥΜΝΑΣΙΟ ΚΑΜΑΤΕΡΟΥKamatero Gymnasium din Atena -Grecia.

Întâlnirea a avut următoarele obiective: evaluarea celor patru reuniuni ale proiectului „Meşteşuguri populare” la Atena (Grecia), 29 aprilie-4 mai 2012, „Dans popular” la Hrusov (Slovacia), 16-21 august 2012, „Arta culinară” la Antalya (Turcia), 29 septembrie-5 octombrie 2012, „Tradiţii de nuntă” la Altmünster (Austria), 24-29 aprilie 3013, realizarea în comun a raportului final, elaborarea rapoartelor pe ţări , elaborarea documentaţiei aferente precum şi adunarea  fotografiilor relevante pentru realizarea unui Layout corespunzător dar şi pregătirea unui album  foto al proiectului.

Întâlnirea coordonatorilor s-a încheiat cu o excursie tematică pe ruta Timişoara-Deva-Sebeş-Alba Iulia-Sarmisegetuza-Timişoara şi cu o seară internaţională care a inclus şi prezentarea şcolilor partenere.

Toţi coordonatorii şi profesorii s-au bucurat de realizarea acestui proiect şi se gândesc în mod serios la o  viitoare colaborare.

 

Zoltan-Iosif Kocsik
profesor de religie, duhovnic liceului


înapoi