Excursie tematică: Perioada comunistă în România – Amintiri de pe plaiurile buzoiene

Și iată-ne ajunși, după o călătorie lungă și obositoare în Râmnicu Sărat, un orășel micuț, modest, dar foarte agitat aflat în nordul Munteniei. Suntem conduși la camerele noastre unde ne instalăm lucrurile și așteptăm, cuprinși de curiozitate, deschiderea „școlii de primăvară”, organizată de „Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Romînesc” – IICCMER, pentru câștigătorii concursului „Locuri ale memoriei în localitatea ta”.

Ni s-a pregătit o săptămână încărcată până la refuz, aș putea spune, de informații referitoare la perioada comunistă și a cicatricilor lăsate de aceasta în memoria colectivă a poporului român, dar mai ales a localnicilor Râmnicului Sărat, zona de reședință a prea – bine -cunoscutului comandant Alexandru Vișinescu.

Am asistat la mai multe prelegeri, ținute de oameni care au avut sau încă au legătură cu perioada comunistă, de la cercetători în domeniul acesta, la foști deținuți politici, care ne-au fascinat, dar și impresionat profund cu poveștile lor, parcă rupte dintr-o altă lume. Marți am vizitat penitenciarul Râmnicu Sărat, iar miercuri am fost împărțiți în trei grupe și am desfășurat un studiu de caz referitor la amintirile rămase în memoria localnicilor cu privire la perioada comunistă, influența acesteia asupra generației actuale și posibilele soluții ce pot fi adoptate pentru remedierea problemelor rezultate. Ziua de joi a fost dedicată exclusiv prelegerilor, iar seara s-a încheiat memorabil cu o petrecere de rămas bun.

Deși programul nostru a fost extrem de încărcat iar informațiile erau din ce în ce mai captivante, am reușit, de asemenea, să socializăm, să schimbăm idei si opinii și să ajungem să cunoaștem și pe ceilalți participanți. Despărțirea ne-a întristat, dar ne-am propus să ne revedem cândva în viitorul apropiat și să păstrăm legătura.

Această „școală de primăvară” a fost o experiență de neuitat. Nu numai că ne-am îmbogățit cunoștințele despre comunism, dar am și format niște legături de prietenie de durată cu oameni extraordinari.

Victor Drugă, clasa a XI-a A

13120717_1007403955962664_623124111_o 13090757_1007407049295688_1331203235_o

 

înapoi